Lewis & Short

No entries found. Showing closest matches:

lĭquĕfăcĭo, fēci, factum, 3, v. a., and pass. lĭquĕfīo (e long, Sil. 1, 178), factus, fĭĕri [liqueo-facio], to make liquid, to melt, dissolve, liquefy (class.; but in act. very rare).

  1. I. Lit.: glacies liquefacta, Cic. N. D. 2, 10, 26: legum aera liquefacta, id. Cat. 3, 8, 19: liquefactum plumbum, Verg. A. 9, 588: saxa (Aetnae), i. e. lava, id. G. 1, 473: ne sol liquefaciat ceram, Plin. 21, 14, 49, § 84: sevum liquefieri prius jubent, id. 28, 9, 38, § 144: margaritas aceto liquefactas, Suet. Calig. 37: ut cibos mansos ac prope liquefactos demittimus, Quint. 10, 1, 19.
    1. B. Transf., part. perf., dissolved, putrefied: caecā medullae Tabe liquefactae, Ov. M. 9, 175: liquefacta boum per viscera, Verg. G. 4, 555.
  2. II. Trop.
    1. A. To weaken, enervate: quos nullae futtiles laetitiae exsultantes languidis liquefaciunt voluptatibus, Cic. Tusc. 5, 6, 16: sic mea perpetuis liquefiunt pectora curis, Ov. P. 1, 2, 57.
    2. B. To soften. melt: Bacchi dona volunt epulasque et carmina rursus Pieria liquefacta lyra, Sil. 11, 416.

lĭquĕfactĭo, ōnis, f., = liquatio (late Lat.), Inc. Auct. de Tripl. Habit. 2.

lĭquĕfactus, a, um, Part., from liquefacio.

lĭquĕfīo, v. liquefacio init.

1. lĭquens, Part., from liqueo.

2. līquens, Part., from liquor.

Lĭquentĭa, ae, m., a river in Venetia, now the Livenza, Plin. 3, 18, 22, § 126; Serv. Verg. A. 9, 679; Cod. Th. 11, 10, 2.

lĭquĕo, līqui or licui, 2, v. n. [Sanscr. rik-, riktas, empty; Zend, ric-, to pour out; Gr. λιπ- in λείπω; cf. linquo], to be fluid or liquid.

  1. I. Lit. (only in the part. pres.): lac est omnium rerum liquentium maxime alibile, Varr. R. R. 2, 11, 1: vina liquentia fundere, Verg. A. 5, 238: caelum ac terras camposque liquentes, id. ib. 6, 724: fluvium liquentem, id. G. 4, 442.
  2. II. Transf., to be clear: polus liquet, Prud. στεφ. 1, 88.
  3. III. Trop., to be clear, manifest, apparent, evident (class., but used for the most part only in the third pers. sing.): quicquid incerti mihi in animo prius aut ambiguum fuit, Nunc liquet, nunc defaecatum est, Plaut. Ps. 2, 4, 69: ut liqueant omnia, id. Most. 2, 1, 69: hoc non liquet nec satis cogitatum est, utrum, etc., id. Trin. 2, 1, 3: Protagoras sese negat omnino de deis habere, quod liqueat, Cic. N. D. 1, 12, 29; cf.: cui (Protagorae) neutrum licuerit, nec esse deos nec non esse, id. ib. 1, 42, 117: te liquet esse meum, Ov. Tr. 1, 1, 62: si liquerit eum vivere, Dig. 29, 3, 2.
    In part. pres.: fidei purae liquentisque (opp. turbidae, ambiguae), Gell. 18, 5, 11.
    1. B. In partic.: non liquet, it doth not appear, a legal formula by which the judge declared that he was unable to decide respecting the guilt or innocence of the accused.
      Hence also, in gen., it is not evident, it is doubtful: non liquere dixerunt (judices), Cic. Clu. 28, 76: cum id de quo Panaetio non liquet, reliquis ejusdem disciplinae solis luce videatur clarius, id. Div. 1, 3, 6: juravi, mihi non liquere, Gell. 14, 2, 25: non liquet mihi, Quint. 9, 3, 97.
      So, on the contrary, liquet: cum causam non audisset, dixit sibi liquere, Cic. Caecin. 10, 29: quid maxime liquere judici velit, Quint. 3, 6, 12: de quo liquet, id. 3, 6, 35: si liquebit mundum providentia regi, id. 5, 10, 14: mirabatur, id. cuiquam pro percepto liquere, stellas istas non esse plures, etc., Gell. 14, 1, 11.

lĭquesco, lĭcŭi, 3, v. inch. n. [liqueo], to become fluid or liquid, to melt.

  1. I. Lit.: tabes nivis liquescentis, Liv. 21, 36: haec ut cera liquescit, Verg. E. 8, 80; Ov. M. 5, 431: volnificusque chalybs vastā fornace liquescit, Verg. A. 8, 446; Plin. 37, 10, 59, § 162: corpora foeda jacentdilapsa liquescunt, i. e. putrefy, Ov. M. 7, 550.
    1. B. Transf.
      1. 1. To become clear, limpid: aqua liquescit ac subsidit, Auct. B. Alex. 5.
      2. 2. Of the liquid sound of l, m, n, r with other consonants, to merge, coalesce, be confined with other sounds: eorum sonus liquescit et tenuatur, Val. Prob. p. 1389 P.
  2. II. Trop.
    1. A. To grow soft, effeminate: qua (voluptate) cum liquescimus, Cic. Tusc. 2, 22, 52.
    2. B. To melt or waste away: fortuna liquescit, Ov. Ib. 425.
      Of a person: minui et deperire, et, ut proprie dicam, liquescere, Sen. Ep. 26.

lĭquet, v. liqueo.